Bășina lui Traian Bășescu

Nimic nu îmi produce mai multă greață decât ipocrizia.

Să încercăm o definiție?

Ipocrizia este acea reacție pe care o are cel care se bășește și, cu nonșalanță, cu o mimă profund afectată și deranjată, întreabă, uitându-se indignat în jur:

BĂI, CARE TE-AI BĂȘIT?

Bășinosul de serviciu a fost astăzi fostul președinte, Traian ”Bășescu”. Nu trebuie să ai un nas prea sensibil ca să sezizezi cât de mizerabilă a fost bomba domniei sale. Duhnește de îți vine să lași principiile deoparte și să renunți la rușine, să-i răspunzi cu aceeași monedă. Dar, oameni civilizați ce suntem, ne vom limita la a înfiera actul bășelii, fără a-l urî pe bășinos.

Marele luptător anticorupție de pe vremea când era pe cai mari ca președinte, astăzi ne aburește că abuzul îl serviciu a fost discriminat, doar pentru a justifica o poziție mizerabilă, pusă tocmai în slujba celor pe care în trecut părea să îi combată. În consecință, în ciuda mirosului evident, domnia sa se abține de la votul prin care Senatul a respins astăzi OUG 13/2017, împreună cu godănacii  bâtrâni din curtea domniei sale. Și, ce să vezi, deja s-au găsit păcălici care să îl creadă și să îl citeze, crezându-l pe cuvânt. Unul dintre ei chiar a încercat să îmi dea peste nas cu asta.

Alo, domnule Bășescu, nu a fost, dom’le, nici o discriminare! Mai citește, bre, o dată…

În trecut am fost acuzat că sunt băsist. Apoi că sunt pesedist. În fine, astăzi sunt acuzat că sunt iohanist. Măi oameni buni, a fi integru înseamnă să îți păstrezi coloana vertebrală și să raționezi drept în orice circumstanță, fără parti-pris-uri și fără înregimentarea oarbă într-una sau alta dintre tranșeele create de alții. Și să nu înghiți, ca prostul, orice bășină… Ieri nu am înghițit bășinile unora, astăzi nu le înghit pe ale altora. Și sper din toată inima, ca în ziua în care propria bășină îmi va scăpa, accidental, să am curajul să recunosc: ”Da mă, eu am tras-o!”…

Cum să închei? Cu adevărul:

Alo, domnul Bășescu? Tu, domnule, ești cel care s-a bășit. Cel puțin de data asta. Așa că, lasă-ne!…

Huligani în politică (5): Șerban Nicolae o dă afară pe reprezentanta Parchetului General

Am renunțat, pentru o vreme, să activez pe acest blog. Nu mă întrebați de ce. De scârbă, de silă, de neputință, degeaba? Am renunțat și atât. Aproape că am uitat de el. Într-o lume a celor lipsiți de integritate, vocea integrilor e prea puțin auzită și veșnic bănuită de nesinceritate.

Acum îmi dau seama că am greșit. Într-o vreme cântam ”Hoții cică ne ajută, mama mamii lor de hoți”, în ciuda faptului că autorul era stângist, referindu-ne la puterile străine. Astăzi, mai mult ca niciodată, națiunea română manifestă parcă o tendință suicidală nefirească, la îndemnul unor binevoitori hoți autohtoni. Evident, sunt și excepții. Vezi Piața. Îmi pare rău, dar nu mă (mai) număr printre optimiști. Eu nu cred că vorbim de unitate, nici de o voce comună a patriei. Deși mulți, integrii sunt minoritari pe la noi. Sunt tot mai puțini. Tocmai de aceea, fiecare voce contează. Când părinții sunt tratați cu otravă pentru durerile de cap, cineva trebuie să mai urle, ca să îi trezească.

Astăzi aș vrea să taxez gestul lui Șerban Nicolae, Președinte al Comisiei Juridice din Senat, care, frustrat și plin de sine, a dat-o afară pe reprezentanta Parchetului General, atunci când aceasta a luat cuvântul. Că doar oamenii erau acolo pentru a discuta Ordonanța 14, cea care, amână abrogă infama și mult hulita Ordonanță 13 – ce nevoie mai aveau de cineva de la Parchet care să le dea lecții? Deh, payback time!

Șerbănică fără frică, dau în doamna, că-i mai mică: ”Eu sunt cel care fac invitatiile, m-am consultat cu mine”.

(Im)potentul pesedist, ani de zile colaborator al inculpatului Iliescu și al condamnatului Năstase, astăzi este pe cai mari. Nu neg dreptul domniei sale de a lua decizii acolo. Îi disprețuiesc lipsa bunelor maniere, a cavalerismului și faptul că, în lipsa unor argumente care să spele imaginea propriului partid și a guvernului său, se comportă ca un mitocan. Nu este nici primul, nici ultimul, însă nu mai putem privi cu seninătate astfel de derapaje.

Dragule, nu uita că nu vei fi mereu ales. Vine vremea când vei pleca de acolo. Sau vei fi tu însuți într-o astfel de poziție. Sper doar ca procurorul tău să nu fie doamna pe care ai umilit-o ca un netot. Atunci, vei realiza că nu ai făcut, Șerban, Nic(i)ola(i)e.

Nu am decât o morală, cea mai blândă posibilă: ”Băi boule băi! Nu așa tratezi o femeie, un coleg, un profesionist. Marș acasă și reia cei 7 ani care îți lipsesc!”

SURSA: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/oug-14-adoptata-in-comisia-juridica-669266

Premieră în România: London Community Gospel Choire

Cea mai frumoasă zi din viața ta…

Mulțumim, domnule Ponta! Mulțumim, PSD!

Așa e că unii dintre voi v-ați mirat de ce nu mă bucuram ca prostul atunci când stânga revenea la volanul țării, impunând, cu ajutorul manipulării și mizeriei venite printr-un anume trust de presă, un plagiator stângaci în fruntea Guvernului? Așa-i că în gura lui totul părea roz, pe vremea când voi ați ocupat Piața și ați ridicat pumnul și degetul împotriva indignaților de acasă? Așa-i că românul poate fi acuzat, în masă, de memorie scurtă în detrimentul istoriei – chiar și a celei recente?

Așa e, băi, așa e, să nu care cumva să mă contraziceți!

România a intrat, din nou, în recesiune! E o realitate confirmată, indiferent ce veți auzi la trustul pușcăriașului. A făcut-o și cu o imagine externă șifonată, încercând să raporteze trebușoara asta în cel mai dulce stil local. Suntem din nou la coada Europei și viitorul, cu o campanie care abia începe, sună dezolant.

Mulțumim Ponta și PSD! Le mulțumim și celor care se plimbau de dragul Antelor și a lui Voiculescu. Le mulțumim prostitorilor, prostiților și proștilor de orice vârstă, sex, educație sau zonă de proveniență. Am ajuns aici datorită vouă, celor care i-ați sprijinit, dar și datorită nouă, celor care nu v-am confruntat cu toată fermitatea și energia. Dacă nu vom face nimic, recesiunea asta ne va duce în criză, într-o nouă încleștare a șomajului și a foamei, care poate fi mai crunta decât cea trecută, din care – vă place sau nu de ei – nu am fi ieșit fără măsurile dure pe care le-am înjurat la Băsescu și Boc-ul lui.

Dragilor, încă nu este prea târziu, acesta este doar începutul. Treziți-vă, folosiți-vă mintea și luați în calcul că tinerii, ăștia care încă mai cotizează să existe bani de  pensii și de șomaj, își fac bagajele. Nu au ieșit să se lase scuipați și bătuți de voi, nici să vă insulte perii albi, demonstrându-și superioritatea fizică. Dar nici nu vor lupta cu morile de vânt, într-o țară în care bunicii cu ochi injectați vor din nou într-un regim care le-au schingiuit frații și copiii. Mai vreți Ponta și PSD? Îi veți avea… Din plin!

Dă-ne Doamne mintea românului… cea de pe urmă!

Mă mănâncă rău: vreau să mă plimb și eu!

Zilele astea m-au mâncat buricele degetelor. Am rezistat ispitei, din dorința de a-mi cenzura propriile porniri reacționare. Nu aș fi fost mândru de mine peste ani dacă cei din jur ar fi fost martori ieri la ceea ce am gândit și am dorit. Acum sunt calm, dar nu și resemnat. Mai mult ca niciodată mă mănâncă palmele – a acțiune și picioarele – a șuturi. Am scris prea mult și am făcut prea puțin, am fost luați de proști!

Mă roade să observ faptul că, la atâția ani de la Revoluția plătită cu sânge și cu bani, încă mai suntem manipulați de către reprezentanții vechiului regim, așa ”pensionari scăpătați” cum sunt ei, ori de către lacheii lor. Încă și mai mare mi-e scârba să înțeleg că prostitorii nasc proști, că ĂȘTIA fac discipoli capabili, în prostia lor, să prostească și pe alții.

Ultimele zile ne-au oferit dovada perfectă a unei realități crude: românii, sau cel puțin o parte a lor, nu au învățat să discearnă, nu au înțeles că dețin mai mult decât ochi și urechi, că au și creier!

Nu voi mai intra într-o discuție aflată deja pe buzele tuturor. Ce ar mai fi de adăugat?

Nu voi mai spune de ce cred că Voiculescu ar merita să petreacă mai mult timp la răcoare decât se pare că va sta. Să stea pe bune, nu doar trei anișori, beneficiind de impotența unei legi mult prea blânde. Dacă suntem atât de proști încât să nu mai acceptăm nici ce este evident… ne merităm soarta – una și așa de rahat, deși Ponta a promis că ne va merge mai bine fără Boc și măsurile lui, comandate sau nu de la ”căpitănie”.

Nu mă voi mai scuza că nu sunt nici băsist nici pesedist, deși ambii mă acuză de asta atunci când îi combat (integru, cu argumente și principii, nu cu citate de la Antene sau de la B1).

Nu voi mai repeta nici de ce știu că, pentru ca ceva bun să se întâmple, e nevoie nu de o clasă politică reformată, ci de una schimbată cu totul, din temelii.

Mă roade însă o întrebare simplă:

”Când va exploda mămăliga”?

Când vor ieși din nou oamenii buni, cei cu școală, cu cap și cu coloană vertebrală, să se plimbe pe trotuarele și străzile confiscate de prostitori, de prostiți ori de proști?

Când vom sări, bărbătește, să ne apărăm mamele, surorile și iubitele, bătute la plimbarea lor de seară?

Când vom dărâma, cărămidă cu cărămidă, ceea ce nu am fost în stare să ducem până la capăt după ei ce l-au mătrășit pe nea Nicu pentru scaunul lui călduț iar noi am plătit prețul?

Când le vom arăta că binele (ne-băsist, apropo) știe să și lupte, nu doar să teoretizeze?

Când vom înțelege că răul va continua să triumfe dacă cei buni se vor mulțumi să se indigneze pe Facebook ori pe blog, fără să facă nimic? Sper să mai prind și eu zilele alea și să scap de mâncărimea asta care nu-mi dă pace!…

Când?…

Închei:

De ce vă e frică, mă, de Badea? Că a făcut karate? Că amenință cu bătaia și cu autobuzele PSD-iste? Că Jandarmeria, CNA-ul, Primul Ministru, etc. fac pe ei atunci când ăsta latră? De ce să nu mergem și noi la următoarea plimbare?

Nu 4000, ci toți…

Jurnalismul de tarabă în România

Sunt, de felul meu, un mare amator de lectură. Știrile stau la loc de cinste, într-un top în care cartea ocupă primul plan. În ultima vreme, însă, îmi este tot mai greu să mă bucur de ele, în condițiile în care cantitatea a luat locul calității, iar jurnalist poate fi orice aspirant cu sistemul PCR (pile, cunoștințe și relații) bine pus la punct.

Astăzi am avut proasta inspirație să intru pe adevărul.ro, pentru o porție de dezgust în fața unui articol preluat și tradus cu picioarele, în 30 de secunde, de pe la alte case, mai mari și (cred eu) mai serioase. Nimeni nu semnează articolul, așa că toți vor da vina pe bietul Tucă, pus acolo în vitrină ca exponatele de la Antipa.

Ce mai contează rezultatul, dacă domnii ”jurnaliști” își fac norma de postări?

Oprescu ne promite că nu vom mai plăti căldura… Îl credeți?

Am zis că tac… că voi fi un „integru” mai mut cu un blog. Și mi-a ieșit, pentru o vreme. Dar credeți mă lasă ăștia să o fac?

Astazi mă macină o întrebare creață, care ”e mai multe” de fapt. Oare de ce aleșii nostri aleg singuri calea rahatului plimbat pe sub nasul cetățeanului? De ce fac pe ei, promițând lucruri care nu se pot întâmpla niciodată? Și când ne vom învăța să penalizăm astfel de derapaje uneori caraghioase alteori mojic de intenționate?

Astăzi, alesul primar al Capitalei a anunțat, mucalit, că în aproximativ 2 ani bucureșteanul nu va mai fi nevoit să plătească facturile la căldură și apă caldă. Vă vine să credeți? Am fi, probabil, singura capitală din lume cu încălzire moca. E drept că a lăsat și un loc de ”dacă” – pe care îlveți putea lectura pe site-urile de știri, dar acum, serios, cât de naivi să fim să credem scenariul acesta?

Iaca ce ne promite nenea doctoru’:

„Daca deleg acest serviciu (n.r. de producere si furnizare energie termica), este posibil acest lucru. 80% din productia CEt-urilor este energie electrica. Va iesi la vanzare pe piata libera. Profitul unei scoietati de de circa 11% pe an. Este suficient un procent sa fie bonusul dat pentru termo ca sa nu mai plateasca nimeni caldura. Nu vorbesc prostii”.

Nu mă pot abține să nu întreb ca pe la noi, prin Ferentari:

Hai să mori tu?…

Nici „băsist”, nici „uselist” – e viață și dincolo de asta!

Foto: dcnews.ro

Aștept referendumul, cu nerăbdare și cu teamă, la fel cum așteptam să vină mama de la ședința cu părinții – atunci când știam că sunt boacăne ce ”merită” mângâieri sacadate și ferme cu furtunul de la mașina de spălat. Mă pregăteam sufletește, imaginându-mi și repetând la nesfârșit în minte momentul mâniei părintești. Așteptarea era cea mai chinuitoare, mai grea decât bătaia în sine. Mă consola un lucru, însă: siguranța că mama ne iubește! Știam că îi va trece și priveam așteptata-i răbufnire ca pe o izbăvire. Uneori luam câteva perechi de pantaloni pe mine, trișând în fața dreptății împărțite fără crâcnire de mama cu voință de fier. Știam și să vărs o lacrimă și să mă vait asemenea domnului Băsescu, pentru a fi cât mai convingător că doare, dar, de cele mai multe ori, mama mă descoperea și îmi dădea un supliment substanțial pentru fals…

Dar, după bătaie, întotdeauna viața părea mai frumoasă și conștiința mai liberă. Eram din nou în ascultare de părinți!

Acum, din păcate, nu mama e la capătul furtunului. Nu știu a cui mână va purta în locul ei consecința pentru ceea ce se întâmplă în ultima vreme, aici, în țara celor triști și veșnic greșiți. Pedeapsa nemeritată, deși atât de crudă, o vor plăti părinții – nu cei ce au greșit. Poporul, disputat ca un covrig, și o țară tot mai hulită sunt cei ce vor răspunde în locul conducătorilor ce au luat note mici la purtare, dar nu se mai tem de mama. Vom plăti cu toții, frații mei, pentru ignoranță, pentru lipsă de fermitate, pentru că uneori am ales răul cel mai mic iar alteori ne-am vândut dușmanului, chiulind de la lecțiile democrației. Sărăcia ne-a luat pantalonii care ar fi atenuat din șocul loviturii, așa că vom simți din plin diferența dintre fermitate și ură…

Am trăit, ca noi toți, la maximum de intensitate evenimentele ultimei luni. Am ridicat pumnul, am plecat capul. Am plâns de ciudă când unii m-au făcut ”băsist” – în condițiile în care am fost, nu o dată, critic dur al abordărilor președintelui, păstrându-mi coloana vertebrală. Urlă în mine un animal de pradă, închis și neputincios. Băi, eu nu pot să ”coabitez” cu ăștia la fel cum nu am mușcat găluștile celor dinaintea lor! M-am tot rugat cu privire la frații mei români care o fac, bucurându-se tâmp: ”Iartă-I Doamne, că nu știu ce cer! Și nu răspunde la rugăciunile noastre nebune…”.

Ce alternative sunt oare, într-o prostie atât de generalizată?

Dacă Băsescu pleacă, rămânem cu ei… Memoria încă vie a trecutului dar și experiența ultimelor zile ne spune că asta ar însemna un mare pas înapoi pentru țărișoara asta. Va urma o perioadă la fel de incertă și până în tomană vom fi deja sub linia de plutire. Ne va fi iarăși rușine de la graniță încolo și ne vom întoarce către realități pe care le credeam de mult istorie.

Pe de altă parte, dacă Băsescu rămâne, mi-e groază de ceea ce va urma. Mi-e teamă de clica USL și de faptul că nu are scrupule, mă indignează și mă insultă mândria și aroganța cu care vor da ca un hoț de poșete îngrămădit și vânat într-un colț. Nici unul nu va da înapoi, ca într-un veritabil Coloseum în care nu mor gladiatorii din arenă, ci fiecare lovitură culcă la pământ câte un spectator înfierbântat de sudoare, sânge și hormoni.

Poate că soluția cea mai corectă este – până la urmă – lipsa în masă de la singurul referendum din istorie de care eu am știință a nu fi un exercițiu democratic. Și afirmarea clară – spre cunoștința lui Băsescu – că nu votăm PENTRU domnia sa, ci ÎMPOTRIVA acțiunii ălora. Sunt curios, însă, în caz de nevalidare, care este următoarea mișcare a noilor tirani. Am avut Ceaușecu, Iliescu, Constantinescu și Băsescu… Să urmeze, oare,  Uselescu?

Ce ne facem? Cel mai tare mă sperie segregarea prin ură a societății noastre. Nu îmi pot scoate din minte imaginea sumbră a pumnilor ridicați între sârbi și albanezi, odată vecini și prieteni. Nu suntem cu nimic diferiți și nici prea departe. Unii ”băsiști” și alții ”useliști” – ni se refuză parcă dreptul de a mai avea o a treia opinie, cea a democrației, a echilibrului, a demnității și integrității.

Cred din toată inima, pentru a mia oară o spun, că o întreagă clasă politică trebuie schimbată. Cancerul nu iartă pe nimeni iar bisturiul trebuie să taie cât mai adânc pentru a preveni generalizarea infecției.

Noi toți ar trebui să încetăm a mai fi oi mute! Nimic nu se va schimba, niciodată, dacă poporul sparge semințe cu fundul pe gardul din fața blocului de pe strada Europa. Nu mai strigați ca proștii când într-o parte când într-alta! Nu mai luați pe nemestecate, ingerând otrava transmisă de televiziunile controlate politic! Este timpul să vă foloți creierul pentru care am ajuns să fim doriți în țări dintre cele mai râvnite de alți săraci, asemenea nouă!

Nu mai putem veni, le nesfârșit cu scuza de ”needucați” în ale democrației, mai ales după atâția ani de reală sau aparentă libertate. E timpul să ne pese, trebuie să începem să trăim mai mult decât după perceptul cu care unii ne-am născut – ”ei se fac că ne plătesc noi ne facem că muncim”. Este țara noastră și a copiilor noștri – nu doar a lui Ponta, Antonescu, Băsescu, Voiculescu și alții tot ca ei. Lăsați la o parte subiectivitatea și apartenența oarbă și ilogică la o tabără sau alta și începeți să aveți reacții diferite, pertinente și principiale la fiecare acțiune a politicilor! Apreciați lucrurile bune, atunci când le vedeți. Protestați împotriva mizeriei atunci când ea apare, chiar dacă ați votat pentu cei ce o fac! Suntem cu fața la zidul execuției – nu din cauza lor ci din proprie alegere a ignoranței…

Încă mai cred că se poate…

Nu sunt naiv, ci sper într-o minune!

U(n) N(ou) P(ăcălici) din R(omânia) aleargă după ciolanul promis de PSD?

Trăim vremuri tulburi. În doar cateva zile, USL-ul a distrus ceea ce alții au reușit, rușinos și cu pas de melc, în ani de zile. Trecând peste blamul Europei, căreia îi mulțumim că face ceea ce noi, românii, ar trebui să considerăm a ne intra in responsabilitate, perspectiva politica și economică actuală este una cât se poate de sumbră. Nu mai am curajul să mă gandesc la Schengen – în condițiile în care nu știu de unde punem diferențele la rata de luna viitoare, infectată de creșterea cursului sau cum ne vom mai permite să facem plinul la amărâta de bubulină.

Mai sunt încă naivi care speră ca Băsescu, trăgându-și căruța pedelistă, e singurul vinovat pentru situația în care suntem, și că noi, cei care au ales, dintre doua rele, pe cel mai mic, ne înșelăm amarnic. Ei, păcăliții de meserie, au sperat la mai bine. Salariile urmau să crească, pensiile la fel. O euforie aproape tâmpită cuprinsese întreagă națiunea asta – încă sinonimă cu naivitatea. Deși nu o ducem deloc mai bine, continuăm a sta cu capul în nisip, considerând că nu suntem deloc conduși pe vechiul stil comunist – de un pseudo-intelectual megaloman (academician de renume mondial) și de ăla de se bucură ca prostu ca e președinte timp de 3 săptămâni.

Așteptăm, cu ochii pe cursul de schimb, referendumul, ca pe o izbăvire, cu o teamă (justificată) că el nu va aduce nimic bun. Nu am fost în stare să împiedicăm violul democrației noastre plăpânde și neprotejate înainte de a se consuma cu surle și trâmbițe. Acum vom vota iar, simțindu-ne importanți și plătind cu vârf și îndesat cerneala și ștampila care vor consfinți ”voința poporului”. Pentru că nimeni nu mai este atât de prost în țara asta ca să nu știe că ei fac și nouă ni se trimite nota de plată.

Apropo, poporule care ești tu popor, am mai votat o data! Atunci ai hotărât că vrei parlament unicameral și mai puțini aleși care să îți mănânce banii și să se joace de-a hoții și vardiștii, alternând, o dată la ceva ani, rolurile! Ai uitat, poporule? Ce s-a făcut cu voia ta? Nu te roade că ea a avut valoare de hârtie igienică pentru fundul fin și plin de hemoroizi al aleșilor care azi te cheamă iar să ”decizi”? Mârșavi ei se fac a dori din nou ”voia poporului” – nu inainte de a încerca sa îsi aranjeze sorții de partea lor, însă, prin tertipuri pe care cu totii le-am văzut cu ochiul liber, mizerii consfințite de reacția fără precendent a Europei.

Un lucru am învățat și nu voi renunța curând la acest obicei prost: nu mă mai miră și nu mă mai dezamăgesc mișcările și alegerile oamenilor politici. Ups – sună a Băsescu! Vă asigur că am zis asta înaintea lui, nu e prima dată. Cu toate acestea nu voi renunța la indignare și la speranța că într-o zi ciocoii noi vor sfârși așa cum merită.

Astăzi, UNPR-ul confirmă din nou vocile scepticilor care i-au catalogat, încă din prima zi ca fiind trădători și infirmă speranțele puținilor care au crezut într-o redeșteptare a conștiinței unora dintre aleșii noștri. Ultima plăcintă care ni se servește este că aflăm, fără stupoare, că oportuniștii care și-au schimbat părul dar nu și năravul, fac alianță exact cu cei pe care îi acuzau odată (asemenea lui Crin, dacă vă aduceți bine minte) – cu pesediștii.

PSD si UNPR au depus actele la tribunal pentru formarea unei aliante politice de centru-stanga, a declarat vineri, pentru HotNews.ro, vicepresedintele UNPR Eugen Nicolicea. „Alianta reprezinta o coagulare a fortelor de centru stanga si are la baza protocolul semnat cu PSD care prevede colaborare parlamentara. In acte a fost denumita ACS (Alianta de Centru Stanga). Este o alianta politica, diferita de cea electorala dar dincolo de colaborarea in Parlament presupune si o sustinere reciproca in teritoriu pentru scrutinul din toamna”, a explicat vicepresedintele UNPR.  (Sursa: hotnews.ro)

De ce – vă întreb? De ce acum? De ce pe ascuns? De cu ăștia? De ce după ce au mințit că nu vor vota împotriva stabilității pentru ca apoi să procedeze ca șacalii la mirosul sângelui?

Care e teama, care e miza, cum se măsluiește cacealmaua asta de prost gust -de pe la spatele ”poporului”? Adică, să nu mă înțelegeți greșit, o puteau face și înainte… De ce acum? Ce semnal ni se dă? Că sunt de acord – AGAIN – cu atitudinea profund nedemocratică și împotriva interesului național de care pesede-ul tot a dat dovadă de la revoluție încoace? Că vor siguranța ciolanului?  Că se tem de mânia marinarului, care nu uită și nu iartă, asemeni unui elefant răbdător și nebun? Și ce se va întâmpla cu partidului Crinului? Mai are el loc în calculele pesediste sau va înțelege, la rându-i, care este prețul păcatului de a  te face frate cu necuratu’ ca să treci puntea – în condițiile în care nici măcar nu ai ajuns la mal?

UNPR-iștilor,  necuratu nu iarta! El doar pare a fi o jigodie neputincioasă. Ultimele zile au arătat că nu este decât o bestie ce merită ori îmblânzită ori vânată fără milă. Vă veți merita rușinea și viitorul eșec!

Judecător al Curții Constituționale, amenințat!

Foto: adevarul.ro

Curtea Constitutională a României anunță, într-un comunicat remis Hotnews.ro, că „își exprimă grava îngrijorare în legatură cu faptul că doamna judecator Aspazia Cojocaru a fost amenințată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcție a președintelui României, cu privire la votul pe care urmează să îl dea.”

Așteptăm cu toții, cu sufletul la gură, rezultatul apogeului acțiunilor nedemocratice, totalitariste, dictatoriale, anticonstituționale și sfidătoare la adresa acelelei părți a poporului care încă și-a păstrat verticalitatea în gândire și motivație. Puterea preluată de doi oameni nevalidați la vot a anunțat că nu va aștepta rezultatul avizului consultativ dat te Curtea Constituțională. Nici nu ne mai mirăm, de vreme ce Constituția a fost atât de opțională în ultima vreme.

Între timp, personaje caraghioase, extaziate la perspectiva ciolanului stau pe holuri și acuză PDL-ul că face României imagine externă proastă. Zâmbesc tâmp când sunt întrebați care cred că va fi rezultatul votului din plen. Între timp euro a intrat în comă și se stinge de la oră la oră. Iar vom plăti rate mai mari la bancă. O vor face, împreună cu noi, și păcăliții de astă iarnă, care nu au învățat că lupul își schimbă părul, dar năravul ba!

Și, ca prăjitura asta stricată și urât mirositoare să aibă și frișcă – la fe de grețoasă – pe ea, primim o veste care ne îngheață șira spinării. Curtea Constituțională anunță faptul că unul dintre judecătorii săi a fost amenințat înainte de începerea dezbarerilor.

WHAT?

Ăștia chiar nu se mai tem de nimeni? Sunt chiar atât de îngroziți cu gândul la celula în care fostul domn Năstase își trage ponoasele. Și nu înțeleg că până la urmă cineva va trebui să plătească pentru încercarea ast de arestare în masă a poporului, parcă tot mai evident după modelul lui Hitler? Fraților, dacă aveți ceva de zis, acum este momentul.

Dacă nu, ne merităm soarta!…

Este oficial: avem din nou dictatură!

Un duo penibil, Antonescu și Ponta, au reușit în doar câteva zile să facă mai mult rău decât ultimele 5 guverne Boc… la un loc! Nu se mai tem, nu mai au rușine. Ce dacă unii ies în stradă? Trimit și ei, după stilul Iliescu, oameni antrenați și gata de bătaie (apropo, câți dintre ei ”revoluționari”?). Ce dacă suntem la un pas să fim suspendați din Consiliul Europei? Ei bagă struțește capul în nisip. Ce dacă sunt tot mai multe voci care strigă de aici și din toată lumea că ceea ce se întâmplă încalcă demențial principiile Statului de drept? Îi doare în cot și doar pentru că el este proptit viril în buzele noastre sparte. Timpul trece și este tot mai clar că noua putere nu va face nimic. Promisiuni care acum se transformă mizer și nesfânt în scuipături scârboase la adresa națiunii sunt singura realizare a lor de până acum. Și nu miroase deloc bine…

Îmi pare rău să o spun: este oficial – avem din nou dictatură!

Rămâne doar să curgă sânge sau…

să plouă cu demisii!

Românii au memorie scurtă…

foto: botosaninecenzurat.ro

Nu intenționez o reacție articulată împotriva a ceea ce anticipam că se va întâmpla, încă de pe vremea în care conaționali de-ai noștri se bucurau ca proștii că pleacă Boc – fără dubiu, un prim ministru extrem de slab. Din păcate, pentru puținii care nu uită, s-a putut și mai rău în trecut. Scriu doar trei-patru rânduri pentru mine, ca să nu înjur, ca să nu strig (deși e absolut normal și permis) în sectorul manelelor și micilor din fața blocului – țara lui Marean Vodă. Sunt plin de slin și de jeg politico-emoțional, luat din televizorul cu care încă se mai minte poporul. Nu vă așteptați la coerență, mai ales că voi, frații mei, v-ați pierdut-o de mult!

M-am numărat printre anti-pedeliștii și nebăsiștii care nu au încurajat în nici un fel sprijinirea struțo-cămilei pesede-penele, în urmă cu câteva luni. Dincolo de faptul că experimentăm o cangrenă generalizată în întreaga clasă politică din țărișoara asta tristă, am trecut și printre gloanțe mai apropiate de tâmplă decât cele ce au zgâriat gâtul fin al lui Năstase. Dar le-am uitat suflul rece și amenințător…

Nu mă tem decât că o luăm de la capăt! Noi, românii, avem memoria scurtă. Am uitat că PSD-ul a mai ajuns o dată partid stat, ducând mult mai departe încercarea pedelistă de a aresta puterea, cu orice preț și fără rușine.

Am doar cuvinte puține și sărace în seara asta. Îmi voi permite naivitatea și brutul obidit al tălpașului, ca o scurtă întoarcere la locul din care cei mai mulți ne tragem originile. Sunt mai sărăcit decât credeam. Să nu credeți că plâng de mila lui Băsescu și ai lui agarici slugarnici. Ca națiune am ales, mereu, cu tristețe și impotență, răul cel mai mic. Dar astăzi suntem pe calea sigură  a comei autoinduse, la mâna unor măcelari din lumea canibală pe post de chirurg. În țara în care tot hoțul strigă ”hoțu‘!”, apropo de încălcarea constituției și de nerespectarea regulilor elementare de joc politic într-o democrație, aruncăm nesăbuit vina pe ”ei”, uitând – voit sau nu de complicitatea cu care îi încurajăm.

Ce să mai amintesc, dacă ai mei au amnezie totală? Despre promisiunile USL – care nu au arătat decât mai multă diplomație inițială (citiți cameleonism) decât goniții lor? Spun inițială pentru că totul a fost un balon de săpun. Nu tu ”mai bine”, nu tu ”interes al poporului”, nu tu schimbare și respectarea promisiunilor făcute! Avem doar cuvintele teribil de triste ale unei curve politice. Să mai spun că, după ce Năstase și-a luat-o, au început și ceilalți să simtă cu rece pe șira spinării că o justiție cu adevărat liberă îi poate costa scump? Că reacția lor ulterioară este a unui animal hăituit, pentru care nimic nu mai contează? Că sunt singurul care nu mușcă motivele lui Voiculescu de demisie? Că Ponta ”Cut&Paste” este exemplul nesimțirii supreme, o insultă pentru noi toți, ”tâmpiții” care ne-am făcut pe bune lucrările în (mai) puținele și (mai) înjuratele noastre școli? Că interesul național este o sintagmă atât de nesimțit folosită, care aproape că îmi sună ca o insultă a inteligenței cu care fiecare dintre noi s-a născut? Că țara asta chioară și cu handicapuri tot mai evidente se stinge și că cei care ieri strigau în piață simt astăzi cum un mare hemoroid le umbrește conștiința și alte zone – mult mai curate decât propriul bun simț civic?

Ceea ce se întâmplă în ultimele zile, mizeria adusă azi la apogeu, mă duce cu gândul la un preludiu slinos și nedorit. La capătul lui va fi doar un viol și nu dragostea promisă. Adio Constituție! Adio speranță de a vedea baroni și furi în cătușe (din toate zonele acestei cocini politice)! Adio bun simț și demnitate! O nouă eră stă să înceapă, sub semnul memoriei scurte a unei nații ce încă mai tânjește după cartelele cu rații comuniste și lideri care să ne facă să ne scăpăm în izmene de frica ”vacanței” pe viață la canal, asemeni eliberatului popor evreu după viața mizeră din Egipt. Iar dacă nu ne vom trezi, fie și pe ultima sută de metri, folosindu-ne proverbiala ”minte cea de pe urmă”, vom participa activ la un seppuku al nației noastre, lipsit de orice urmă de onoare.

Nu cred decât că asistăm la noi începuturi. Și știm că se poate, dar suntem uituci, orbi, surzi și sărăciți de curaj. Altele vor urma, iar voi nu veți putea scăpa de ăștia (care ne-au umplut de bun simț urât mirositor în doar câteva săptămâni) atât de ușor cum ați scăpat de Boc. Români, știu cât de penibil arăt repetând. Mă doare în bască, oricum nu mai contează. Avem memoria scurtă și repetăm, în mod absolut tâmp, nepermis și iresponsabil, greșeli ale trecutului.

Ați vrut Ponta și Crin… Îi veți avea!

Și a fost Mang(leală) și în Guvernul Ponta…

Ioan Mang și Victor Ponta

Încă ne mai mirăm de țara în care trăim. Mai exact de grozăviile care ne fac ”celebri” peste tot în lume. Este țara pseudoelitelor, afectate crunt de minciună, corupție și fals. ”De la cel cu barba sură până la cel cu țâța în gură” (iertată să îmi fie folosirea expresiei populare) microbul ce generază cancer în jur pare a-i avea pe toți politicii ca purtător.

Nu, nu este vina lui Băsescu; sau nu este doar vina lui! Este vina lor, a celor ce fac cu schimbul la guvernare și la Cotroceni. Este vina lui nea Nelu, a lui Năstase, a lui Ponta, a lui Boc, a Elenei,  a lui Crin, a lui Felix și a prostănacului (care nu va zăbovi în a se întoarce în ”lumea bună”) și lista poate cuprinde zeci de mii…

Dar mai există un vinovat!

Am avertizat, nu o dată, de faptul că problema nu ține de un regim sau de altul, ci de o întreagă clasă politică plină de chestiuni ipocrite, cum ar fi Mang(leala).  Căci au (mangleală) cât cuprinde, dar au și cu cine. Ei au și  tupeu și vrăjeală, până la cer, dar ne au și pe noi, naivi, ipocriți, uituci și nepăsători.

Spuneam că mai există un vinovat…

Românii au memoria scurtă, din păcate, deși asta nu-i poate folosi ca scuză ex-ministrului plagiator. Adică, hai să fim onești, cum să uităm așa de lesne zilele în care PSD-ul devenise Stat în Stat? Că nu mai scăpam de ei, la fel cum nu mai scapi de manelele și de câinii vagabonzi de pe străzile Capitalei?

Vinovatul ești tu! Și eu, și nevastă-mea și mama și vecinii, noi toți cei care ne mulțumim să-i votăm, când pe unul când pe celălalt, bucurându-ne ca proștii la fiecare schimbare (a se citi rotație) de regim…

Numai așa se poate ca un plagiator să fie numit, fără rușine și pic de teamă, Ministru al Educației. Apropo, sper din toată inima ca acest troc să nu mai aibă loc (vorba lui Boc). Demisia ”domnului” Mang nu ar trebui să oprească verificarea celor 8 lucrări ”academice” presupus plagiate, cu atât mai mult cu cât Mang(leală) își susține nevinovăția. Vrem să știm și noi, prostimea, pe ce mâini ar fi încredințat domnul Ponta și alternativa lor de guvernare, soarta educației din România.

Am văzut până unde merg ”principiile” alternativei useliste. Ele nu se opresc la un guvern încropit pe genunchi, cu umirea celui care nu avea nici un plan A, darămite un plan B… Dacă vreți, parcurgeți și lista lungă de demiși pe criterii politice, în doar câteva zile de la instalare. Vedeți și obsesiva repetare a ideii ”vom da salariaților și pensionarilor banii înapoi”, din ciclul ”să moară mama dacă nu”… Mai întâi nu au vrut ăia. Acum, noi, manglitori de top, vă dăm înapoi, că doar e campanie, chiar dacă nu după cum ne lăudam și nici fără temeri. Dar, așa, printre rânduri, vă informăm și că luăm (for just in case, nu de alta) 1 miliard de euro împrumut, în care (cel puțin la început, o zi două, nu vom intra). Măcar să ne țină până ne votați!…

Boc, sare și el, micuțul și strigă: ”Demisia lui Mang reprezintă simbolul incompetentei și amatorismului Guvernului Ponta”.

Ca să nu fiu acuzat pe nedrept că îi duc dorul (deși tare sunt sceptic cu privire la ăștia care i-au schimbat pe ăia) îi răspund fostului Prim Ministru pedelist:

”Ciocu mic, și Boc(ăniți) pe la alte uși! Sindromul Mang(lelii) îl aveți și voi! Nu aveți căderea să criticați și să vorbiți despre incompetență și amatorism în guvernare…”

Foto: realitatea.net

Dragoș Enache, huliganul care l-a lovit pe stelistul George Galamaz, scapă de pușcărie!

Sunt cel puțin consternat de impotența de care uneori dau dovadă cei ce ar trebui să aplice legea în această țară! Nu găsesc nici un cuvânt mai blând, cu toată bunăvoința, mai ales în situația în care mi le reprim forțat pe celelalte. Cu toată nebunia ce s-a stârnit în jurul investirii noului Guvern, nu ar fi normal ca o astfel de știre să treacă neobservată…

Conform hotnews.ro, astăzi s-a dat verdictul în procesul caricaturii de ”suporter”, golanul care  a intrat pe gazon în timpul meciului Petrolul – Steaua (din octombrie 2011), lovindu-l și scuipându-l pe fundașul stelist George Galamaz. Ca toți oamenii de bine, am ridicat atunci pumnul spre micul ecran, cu indignare, sperând la o judecată care să ofere un exemplu ferm tuturor dornicilor de astfel de manifestări animalice.

Așteptam, curios și nerăbdător, să se facă dreptate. Și, ce să vezi, omul a fost condamnat, astăzi, de către Tribunalul Prahova, la 3 ani de închisoare CU SUSPENDARE! E drept că huliganul Dragoș Enache – așa se numește – va plăti și daune de 50.000 de lei, dar el VA STA ACASĂ, bine mersi, după ce a săvârșit o faptă atât de mișelească și de lipsită de bărbăție.

Decizia de astăzi a judecătorilor nu poate decât a ne duce cu gândul la faptul că nici măcar legea nu ne mai poate apăra de unii asemenea ăstuia, că trebuie să ne temem paranoic ori de câte ori ieșim din casa.

Să mă fac înțeles, deși faptele în sine sunt suficiente pentru a-l pune după gratii, omul face parte dintr-o grupare denumită ”Drogații”. El însuși se pare că folosește droguri de mare risc (conform DIICOT, Dragoș Enache consumase ecstasy inainte de a intra pe teren) iar lovirea jucătorului face parte dintr-un plan pus la punct cu acuratețe de mai multă vreme.

Nu-mi plac scandările de nici un fel. Uneori se impun, dar nu îmi stă în fire să strig în stradă, oricât de indignat aș fi. O voi face totuși aici, manifestându-mi indignarea de cetățean:

RUȘINE, RUȘINE, RUȘINE SĂ VĂ FIE!

Și iar avem Guvern…

Mihai Razvan Ungureanu, noul Premier

… Și iar o luăm de la capăt, cu o nouă încercare. Și iarăși ne înnoim speranțele, deși puține ne-au mai rămas de înnoit. În urma votului de azi din Parlament, Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a trecut la limită, cu 237 de voturi (doar 5 mai multe decât cele necesare).

Salut discursul noului Premier, cel puțin la o primă vedere și având în vedere circumstanțele, moderat și stăpânit. Mă tem însă de presiunea vechii gărzi pedeliste. Am un feeling nebun că șacalii ce o formează nu se așteaptă decât ca echipa actuală să-i ofere de bună voie corzile manipulării unei autocreate marionete executive. Doar mă tem și aleg să nu o cred, pentru moment…

Salut poziția echilibrată, dar fermă, a lui Victor Ponta, deși nu am o simpatie aparte pentru domnia sa. Mai rar opoziția a făcut altceva decât moțiuni de cenzură și spume, într-o țară în care încă facem încercări de reinventare a democrației. Sper ca aceasta fie concretizată și într-un sprijin onest acordat nu actualului Guvern, ci unei țări aflate în derivă la acest moment. Continua luptă pentru putere, nefericita sfâșiere pentru ciolan, imaginea tristă a unor pseudolideri mânați doar de porniri egoiste, ce nu au în centrul lor binele public, toate acestea ne-au depărtat de imaginea corectă a rolului opoziției într-un stat sănătos.

Apropo de spume, rușinoasă, așa cum ne-a obișnuit, strofocarea penibilă a lui Crin Antonescu, parcă tradusă prin: ”bă, ce dacă totul în jur se duce naibii, cu țara asta cu tot, noi nu vrem decât să vă dăm la gioale!”

Ceremonia de depunere a juramantului de investitura a Cabinetului Mihai-Razvan Ungureanu va avea loc la ora 18,00, la Palatul Cotroceni. Programul de guvernare al noilui Guvern al României îl veți puteți găsi AICI.

Protestatarii, prostiții și proștii – până când?

”Haidi fă, să mergem la Universitate!”

”Unde?”

”La Universitate, fă…”

”Ce să facem la Universitate?”

”Nu știu, fă. Io mă duc..”

Cam asta a fost discuția la care am fost martori fără voie, duminica trecută, la întoarcerea de la programul de seară al bisericii din care facem parte. Deși nu e de azi – de ieri, prostia mă uluiește de fiecare dată. Două puștoaice, abia îmbrăcate, târându-și ”zmartfoanele” cât tocătorulde ceapă al maică-mii, aveau chef să mai iasă din rutină, mai nou… din nou! Cu ele, un întreg cerc debusolat și plictisit de tineri fără oră de intrare în casă și fără părinți cu capul  pe umeri, a rămas să dezbată oportunitatea…

Am comentat mult zilele astea. Nu am și scris, deși tare mă rodeau buricele degetelor! Au făcut-o alții, slavă Domnului, fără număr, fără număr… Așa că doar concluzionez printr-un punct de vedere personal.

Înțeleg turbarea ce ne poate apuca, o dată la ceva vreme,  ca unul care încă mai trăiește și mai speră aici.  Dacă, pe lângă traiul greu, ni se ia chiar și dreptul la viață, nu ne mai rămâne  decât să luăm atitudine, să luptăm pentru drepturile noastre. Totuși, consider că gesturile extreme, ieșirile suburbane, mizere și incompatibile condiției umane civilizate, ce au avut loc în acea seară, sunt de condamnat. Ele nu pot și nu trebuie să rămână fără răspuns, tocmai pentru că ne dorim democrație. La fel și aparent pașnica arestare a manifestărilor de  către diverși indivizi, ”animale” politice cu ștate vechi…

Piața a fost împărțită, din câte s-a văzut, lesne și de la o poștă, deși s-a lungit până la soră-sa, Unirii. Inima ei a încercat să bată în prea multe trupuri, dornice de propria viață, dar și de propria agendă. Rezultatul a dus la apariția mai multor inimi, mai mici și mai sărace. Tineri debusolați, huligani ce nu-și merită numele de suporteri sau de revoluționari, spărgători de semințe și de magazine, dar și oameni cărora le-a ajuns cuțitul la os, au ieșit, cu mic cu mare,  să-și mai aducă aminte de zilele bune. Unii, triștii și sincerii de acolo, au continuat să spere naiv. Să creadă că se poate. Cei drept…puțini. Lângă ei, tot mai multe și mai flămânde, s-au adunat hienele opozoției, la mirosul de sânge și de hoit, stricând și discreditând nobilele porniri ale celor ce încă mai speră.

Parcă mi-e milă de cei care au ieșit, seară de seară de atunci, indiferent ce i-a mânat acolo. Mă gândesc totuși, ca unul căruia îi pasă, care ar fi alternativa pentru care să merite o astfel de luptă? Pe liderii opoziției, nu îi știm de azi de ieri. Putem lăsa lacul…pentru puț, așa cum am făcut dintotdeauna, fără a învăța din lecțiile istoriei. Îi dăm jos pe ăștia pentru că am mai văzut încă o dată (de parcă nu știam) ce le poate capul. Vă întreb, însă, pe cine punem în loc? Tot pe ăia pe care i-am mai gonit nu o dată, pentru că, la rându-le, au făcut la fel?…

Am certitudinea fermă că, mai mult ca niciodată, clasa politică trebuie recreată în România. De jos, de tot, de la zero… E nevoie ca ăștia, ciolănarii care fac schimb de putere, de bani și de oameni, dând mereu vina pe cei dinainte, să facă loc și la alții.

Cristi Șoimaru, bunul meu prieten, mi-a propus să iau în calcul Noua Republică  (click pe link pentru a merge pe site) . Am acceptat (să mă informez, deocamdată, pentru că nu am încă nici o legătură cu inițiativa asta care sună ca un pahar de apă în deșert, de ce să nu recunosc) doar pentru că îl știu a fi un om integru, unul dintre puținii patrioți în viață; în plus un creștin practicant.

Vă invit să explorați și voi această oportunitate, dar mai ales gândul nevoii de schimbare, înainte de a vă lăsa vrăjiți de alte promisiuni, ale celor pe care i-am mai gonit odată de la putere, pentru ca acum să vrea a se întoarce, asemeni câinelui la știți voi ce…

Vindecarea unei țări bolnave se poate face numai cu oameni sănătoși, cu lideri nepătați. Sunt tot mai puțini și mai izolați, de aceea trebuie să ne uităm tot mai atent în jur și să ne dăm tuturor o șansă.

Doamne, dă-ne minte și discernământ!

Foto: libertatea.ro, protv.ro, adevărul.ro

”România… ridică-te!” – Protest și strigăt de român

Foto: roportal.ro

Cineva spunea ”capul plecat sabia nu-l taie” dar adăuga imediat la proverbul… proverbialei umilințe românești: ”dar nici coroana nu poate sta pe el!”. Scârbit și trist înclin să-i dau dreptate, mai ales atunci când vine vorba de stigmatizarea și înfierarea nedreaptă a întregului neam românesc.

Suntem din nou, (pentru a câta oară?), rușinea și bășcălia Europei, urmând o soartă deloc prescrisă de aceasta, ci acceptată și trasată nemernic chiar de către cei care o poartă triști. Francezii ne insultă, norvegienii ne calcă în picioare, mai sunt și alții ce le urmează exemplul mojic, iar noi acceptăm resemnați semnele aroganței și superiorității lor, cu o atitudine deloc cristică prin inconștiența și involuntarul ei.

Cu pumnii strânși ca într-un spasm al umilinței, transpirând sudoare peste durerea bătăturilor sufletului, ne plecăm cu o mocnită durere frunțile arzând de scuipatul acid al domniilor din vest. Și, așa cum ne știm dintotdeauna, mici și triști, suduiți ai ciocoilor și fanarionților zilelor noastre, lăsăm să mai treacă de la noi o dată, și-nc-o dată, pînă când mult va deveni prea mult, până când nu vom mai putea duce și până vom alege calea răzvrătirii ca o ultimă șansă de izbăvire.

Ce este de făcut, te întreb, națiune tristă? Mă înfioară gândul la luptă, la lupta cu noi înșine, la recăpătarea propriei demnități naționale. Să ne ridicăm din cenușa propriei robii, să luăm decizia de a ne îndrepta coloana înțepenită, să respirăm aerul nobil de la frunțile boierilor încărunțiți de propriile umilințe, urlând descătușat ca într-o conștientizare a propriului imn: ”acum ori niciodată!”

Până când vă vom mai tolera mojicia,  frați europeni, nu doar mai mari, dar și mai îmbătrâniți de ale voatre urâciuni sufletești? Până când ne veți mai călca în picioare, aruncându-ne vulgar moneda supraviețuirii? Suntem bogați în toate cele, sărăciți doar de propria atitudine nedemnă, dar asta nu vă dă dreptul să vă purtați mișelește!…

Eu nu voi mănânca nici câini, nici șobolani, diseară la cină, iubiți norvegieni! Eu nu învăț franceza pentru a cerși de la voi, frați întru latinitate francezi! De aș muri, singur și trist, știu că nu voi face asta niciodată, la fel cum știu și că pe voi o asemenea cruce – ca a poporului spre care scuipați – ar fi mult prea ucigătoare pentru nivelul (im)potenței voastre, la fel de nimicitoare ca cerința nebună de a-i cere bărbatului să reziste durerilor nașterii. Sunt poate mic, un român oarecare, unul dintre milioanele de scuipați de voi, dar nu vă sunt cu nimic inferior! Vă somez să vă fie rușine și să primiți cu capul plecat mănușa pe care v-0 arunc în ochii orbiți de osânza sărăciei sufletești! Și vă cer socoteală pentru aceste insulte, nu că m-aș aștepta la scuze de la voi!…

Dragi frați de la aceeași mamă care ne este și țară, am o veste veche de când lumea și nouă prin amnezia cu care ne-am șubrezit ochii minții până acum: noi nu avem de luptat împotriva lor, a ăstora care mușcă din noi precum câinii! Nu le datorăm decât un dispreț rece și respectuos, care să le arate din ce sunt făcuți. Lupta și calvarul nostru se cer a fi săvârșite aici. Nu săracii mojici bogați poartă vina pentru că noi acceptăm scuipatul ce înconjoară moneda. Nu ei ne dau boala și nu ne gonesc pruncii din sate! Nu ei ne votează conducătorii! Nu ei ne gonesc Dumnezeul din școli și din inimi! Nu ei… ci noi!

Doamne, ai milă de nația asta bolnavă și tristă, ai cărei fii bolnavi și triști suntem, și nu ne lăsa să pierim pe cale!…

VIDEO: pentru a ne mai ostoi amarul, vă propun să ascultăm împreună ”Fiii lacrimilor tale” (Marcela Saftiuc)

Este el noul Freddie Mercury… sau noul Keith Green?

Foto: soundunwound.com

Un clip postat în urmă cu câteva zile pe youtube face furori printre iubitorii de muzică din întreaga lume, datorită vocii excepționale a interpretului, care ne aduce aminte de solistul trupei Queen, Freddie Mercury, care a murit în anul 1991.

Marc Martel este din Canada și are 34 de ani. A postat pe youtube un clip în care interpretează celebrul hit al celor de la Quen – ”Somebody to love me” și care a adunat, în doar 3 zile, peste 1.200.000 de accesări. Înregistrarea cu pricina a fost făcută pentru audiția la „Queen Extravaganza„, o competiție care urmează sa aibă loc în ziua aniversării a 40 de ani a celebrei trupe. Marc este solistul trupei creștine Downhere, devenită peste noapte, extrem de cunoscută datorită acestei isprăvi.

Este vocea lui Marc identică cu cea a celebrului solist? Se naște o nouă stea, sub ochii umiți ai lumii întregi. Convinge-te și tu, ascultându-l în clipul de mai jos:

“Cred că melodia e perfect aleasă pentru perioada prin care trecem. Este vorba despre durerea unui om care are nevoie de ceva pentru a continua, pentru a merge mai departe, și mai toți americanii se pot regăsi în aceste versuri”, a declarat Marc pentru Wall Street Journal.

Talentul lui Marc însă nu se oprește aici. Cine are curiozitatea să dea un search cu numele lui poate afla, cu uimire, cât de bine reușește să abordeze piese ale altor artiști, cum ar fi cântărețul creștin Keith Green.

VIDEO: Marc Martel does Keith Green’s „Asleep In The Light”

VIDEO: Downhere – You’re Not Alone (Official Video)

”Vă salut!!! Ceau” sau Cancerul din școala românească

Școala românească… încotro? Rezultatele de la bacul de anul acesta ne lovesc asemenea unei crâncene biopsii confirmând o realitate crudă. Ne dor. Ne demotivează. Ne sperie. De ce? Este cancer în școala zilelor noastre iar acesta va continua să ne ucidă generațiile dacă nu acționăm rapid și fără ezitare!…

După atâtea schimbări și miniștri atotștiutori, care nu fac altceva decât să dea, bolnăvicios, vina pe cei dinainte, să se teamă de cei ce vor urma ori să propună, într-un mod la fel de imbecil ca și lucrările unora dintre copiii noștri, pseudo-reforme, suntem, aparent, într-un punct mort. Duse par vremurile în care școlile marilor puteri internaționale se temeau de concurența materiei cenușii venite din micuța țară – graniță între sovietici și… nesovietici.

Nu trebuie să fii expert în educație pentru a vedea că pruncii noștri nu mai citesc, că manualele nu mai sunt ce erau (nu că cele vechi nu ar fi meritat îmbunătățite), că profesorii sunt tot mai slab pregătiți și nu pentru că ei înșiși nu mai vor să învețe, ci pentru că cei ce învățau au luat drumul străinătății, de foame, de rușine și de umilință…

Mă întreb de ce Ministrul Educației nu demisionează. Ar fi un gest de mare onoare, nestemată tot mai rară în clasa politică românească. Ar fi un semnal de alarmă pentru noi toți, adulții educați dureros, dar sigur, de un sistem mai funcțional decât moderna parodie de astăzi (o spun fără a fi fan al modului în are am trecut eu însumi prin școală). Ar fi o recunoaștere a eșecului unui întreg sistem, promovat de o clasa politică tot mai becalizată și vanghelizată.

Ce vom spune noi la acestea?

RUȘINE!

Rușine nu lor, ci mie, ție, nouă – tuturor…

Pe internet circulă (am aflat de la Andrei Jităreanu, pe Facebook) o parodie de examen la limba română, în care un tânăr analfabet, total nepregătit dar suficient de nesimțit pentru a încerca marea cu degetul, sfidează profesorii din Bihor printr-un mesaj sec, ce se vrea a fi lucrarea unui absolvent de liceu:

SUBIECTUL I

VĂ SALUT!!!

CEAU

Am râs, într-o primă fază. Apoi râsul mi s-a metamorfozat într-un rictus amar, pe măsură ce priveam tot mai atent la rezultatele biopsiei. Acum tac. Mi-e rușine că am putut-o face… Mi-e rușine de rușinea alor mei.

Până când vom mai putea râde de perlele tot mai dese și mai idioate de la bac-ul rușinii, ce aruncă un nedrept semn de întrebare asupra geniului național incontestabil?

Mai jos, lucrarea cu pricina:

foto: informatiadebihor.ro

Pe același subiect: http://www.realitatea.net/lucrarea-unui-elev-la-examenul-de-bacalaureat-va-salut-ceau_868048.html

Cuesciăn, de la Leana pentru Costel

Dragă Costele,

Am și io o mare… întrebare care mă cam ”măcineișăn”, ”leitlii”. Că doar numa ce ascultai azi la radio o emisiune ce-mi dădu subiect de gândire.

Bine, mă, că râzi! Ietete, ce eu nu gândesc?… Ți-aș zice ”boule”, da nu pot, că iar mă ia cu fugă pe la tălpi și cu ”scărpineșăn” pe spinare. În plus, io-s femeia care este… civilizată, nu ca alții, mă!

Na întrebarea, dacă știi să mă lămurești:

De ce nu putem noi (românii) vorbi, scrie, dormi, citi și gândi decât în RomIngliș? Că nu mai putem zîce bicicliști… acu ie ”baicări”, cică. Mai ie și altele, ca meic-up, treining, sneacs, draft, beand, advertaising și câte cele? Iar dacă nu ne iese, o dăm cotită și ne facem un cuvânt… la comandă: comandeișăn!

Acu să-mi mai zici tu mie…

Iezâxtă, mă, o explicație, sau nu?

Cu drag,

Leana                                                                                                                        (formăr ”gărlfriend”, actuală ”uaif”)

Ciocu mic! Fiecare nație cu idioții ei!

Foto: moonbattery.com

Fără a fi un fanatic, îmi iubesc țara. Știu, unii vor râde. Să râdă, să facă mișto, să am și eu pe cine ierta. În dragostea asta moștenită de la răposatul bunicu’, mă doare, mă indignează când suntem luați… ușor. Nu-i mai suport pe cei care ne pun pe toți în aceeași oală. Cei care văd doar uscăturile și nu pădurea. Nici nu le mai tolerez atitudinea asta în preajma mea.

Ăstora, le zic scurt și românește:

CIOCU MIC!

”Românii sunt așa…”

”Românii fac așa”

”Românii în sus”

”Românii în jos”…

Un fost șef al meu, britanic oneros, plin de bani și de aroganță, se plângea mereu de lacunele culturii și naturii românești.  Încă îl mai bănuiesc a arunca, cu patos și cu putoare dintr-un suflet îmbătrânit de mândrie:

”Stupid people, stupid country!”

În gura cetăţeanului(1): rablele din sectorul 3

Mă simt bine în sectorul meu. E verde, e diferit faţă de anii copilăriei; se vede munca primarului care nu degeaba a fost ales de două ori la rând de către noi, cetăţenii. Însă, de la o vreme încoace, pete negre încep să se vadă pe faţa celui de-al treilea sector bucureştean. Ca mai toate minunile autohtone, nimic nu poate să ţină mai mult de un mandat jumate. Vorbim de minuni, nu de „fake-uri”…

Nu mă voi lua azi de străzile nemăturate. Nici de câinii vagabonzi, de care te temi ca de necuratu’ în serile în care întârzii în drumul către casă. Nu voi comenta nimic de alte mici nereguli şi neajunsuri, inevitabile într-un oraş de talia capitalei.

Am însă azi o întrebarte simplă pentru domnul primar de sector, dar şi pentru oricine altcineva se ştie a fi cu musca pe căciulă. Întrebarea se leagă de maşinile vechi, rablele abandonate la tot pasul direct în stradă. Aceste foste glorii şi motive de mândrie ale unora dintre cetăţenii noştri uituci sau duşi din această lume tristă (1.) ocupă spaţiu preţios de parcare, (2.) sunt adevărare surse de infecţie şi de jeg şi (3.) arată ca o bubă, ca un jeg cu puroi pe faţa străzilor pe care ne plimbăm oasele ostenite de muncă şi de crize…

„Cine ne va curăţa străzile de rablele abandonate? Şi, mai ales, când?…”

În cele ce urmează am făcut un colaj, obţinut în doar 20 de minute de plimbare uşoară şi format doar din acele rable abandonate pe care le ştiu a fi acolo încă de acum 3 ani, când ne-am mutat pentru o vreme la Oradea.

129,2 kilometri de autostradă în 2011

Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor

 Anca Boagiu: În 2011, în Romania vor fi finalizaţi 129,2 kilometri de autostradă.

Stimată Doamnă Ministru, hai că m-aţi făcut curios, domne! Aţi fi campionul absolut la acest capitol şi primul politician care nu ne minte pe această temă. Eu zic… hai s-o vedem şi p-asta!

Iar dacă vă ţineţi de promisiune, promit să vă votez, fără ruşine şi cu inima împăcată, oriunde a-ţi candida şi fără a face la fel şi pentru partidul din care veniţi! Cu atât mai mult cu cât eu susţin de ceva vreme că femeile ar trebui să aibă un cuvânt mai important de spus în politica şi administraţia autohtonă…

Succes!

Sursa: HOTNEWS, Foto: realitatea.net

Huligani în politică (4): Președintele PC Neamt, Cristian Liciu își agresează soția

Preşedintele PC Neamţ, Cristian Liciu

Circulă pe Youtube un filmuleț în care o cameră de supraveghere pare a-l surprinde pe Președintele filialei nemțene a Partidului Conservator, Cristian Liciu, cum își agresează cu bestialitate soția, cu care se pare (nici nu mă mir) în proces de divorț. Acu’ cred că înțelegeți că eu nu îl știu pe nea ăsta, nu a avut onoarea  și nici regretul să mă întâlnească, dar dacă este vorba de el, nu pot decât să mă ridic cu indignare și să huidui cu toată umanitatea-mi călcată în picioare până acum de clasa politică, din care și conservatorii fac parte.

Pentru nea Președintele: auzi măi… domnule, dacă tu ești ăla… dă-ți demisia frate: ești descalificat de la a mai deschide gura să împuțești românul cu damfuri de cârnați fini și cu aere de karateka, câștigător al meciului cu nevasta. Și te-aș invita să te pui cu cineva pe gabaritul tău, nu să dai în cei slabi și neajutorați, ca o hienă în căutare de cadavre vii.

Şi ăştia tot ai noştri sunt… sau ce ştie românul despre uciderea lui Bin Laden

Probabil că cel mai uşor mijloc pentru a face senzaţie şi a avea un subiect în media românească este să ieşi cu camera pe stradă timp de 10 minute  şi să pui, la întâmplare, întrebări de bun simţ, de la „cine a scris Biblia?” şi până la cea la care ne opintim astăzi, „ce părere aveţi despre uciderea lui Bin Laden?”.

Un ochi îmi râde iar altul îmi plânge de fiecare dată când văd nivelul la care o parte a ţărişoarei ăsteia (recunoscută altfel pentru inteligenţele ei), cum ea se scaldă tot mai mult într-o mare mocirlă a prostiei.

În egală măsură mă cutremur la faptul că ăştia cu camera, capete seci, nu au avut nici materia cenuşie, nici boaşele de a chema la discuţie pe tema asta un om pe măsura lor, preferând să ia la mişto doi amărăşteni…

VIDEO: „Hi man” din Zalău şi tovarăşul lui îşi dau cu părerea despre uciderea lui Bin Laden.

Imaginea zilei: Irinuca ajunge acolo unde îi este locul, în brațele mamei.

Foto: Mediafax

Nu am comentat până acum cazul Columbenilor. Cel puțin nu aici. Am făcut-o destul însă între cei dragi, încă din ziua în care un moș bogat a păcălit o fetiță de la Moldova să se joace de-a familia, de-a tata și de-a mama, de-a viața… Am fost scârbit și indignat de grotescul imaginii. Am știut că se va sfârși așa.

”Domnii” Columbeni au impresia că pot cumpăra orice cu bani: fete mari sau… mici, ani de viață, suflete… oameni și lege! Atunci când artificiala legătură s-a rupt (spun asta fără a fi de acord ori a încuraja de nici un fel divorțul) Irinel și tatăl lui au arătat că sunt doar niște bogătani și atât. Că vila și milioanele de euro din bancă nu-i ajută să fie și oameni. Că ei nu sunt nici gentelmeni, nici țărani, doar cele două nu sunt opuse. ”Țăran” nu li se potrivește, pentru că l-ar jigni pe bunicul.  Cealaltă descriere  nici atât…

Nu pot uita imaginea strîmbă și jenantă a bătrânului mignon și care nu știe a-și prețui părul alb, rânjind tâmp dintr-o vană umplută cu apă și cu… pițipoance, pentru ca, la doar 2 luni, să se plângă că fosta lui soție are un mod de viață imoral care ar pune în pericol copilul. Apoi, știți tot circul, cu divorț, cu filmulețe, cu dezvăluiri, cu declarații și mojicii. Un teatru prost care acum se încheie cu dovada că copilul nu a fost bolnav, ci… sechestrat!

Alo, Legea! Dă-i în gură la mojic: o merită…

Alo, Columbene: să-ți fie rușine!

Alo, Moni: ai grijă de fetiță… și de tine!

Și învățați din greșelile trecutului…

Csibi Barna detașat de ANAF în Țara Moților

Decizie interesantă a ANAF, prin presedintele sau Sorin Blejnar:

Funcționarul public Csibi Barna, angajatul Direcției Finanțelor Publice a judetului Harghita care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu, a fost detașat pentru șase luni  în Abrud, Județul Alba, relatează Mediafax.

Csibi Barna va fi, totodată, cercetat și de catre Comsia de Disciplină pentru gestul său.

Potrivit șefului Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, „detașarea va intra în vigoare de luni și are o durată de o jumatate de an”.

Csibi Barna a declarat vineri că „ordinul este legal” şi că îl va respecta.

Va vedea, cu ocazia aceasta, domnul Barna, faptul că românii sunt oameni chiar și cu cei ce îi mânjesc cu noroi. Am certitudinea că el va fi tratat corect, dar probabil va primi și ceva de lucru, pentru că se pare că a avut cam mult timp liber în ultima vreme. Probabil va fi nevoie să înceapă a-și folosi materia cenușie, demonstrând ce nu a demonstrat până acum: că o are. Probabil că își va revizui atitudinea urât mirositoare, probabil va depăși stadiul de primată inferioară. Vestea proastă este că  acest gen de evoluție nu se poate demonstra.

Îl mai sfătuiesc, cu toată seriozitatea, pe Csibi să se ferească a-i întărâta pe moți, mai ales atunci când vine vorba de al lor Iancu!

 

Gestul mojic al extremistului maghiar Csibi Barna

Extremistul Csibi Barna cercetat de Parchet

Csibi Barna (un minus de care nu știam mai nimic până ieri) este cercetat pentru instigare la discriminare după ce a spânzurat o păpușă cu chipul lui Avram Iancu. Tipul, angajat al Statului Român la Direcția Finanțelor Publice din Harghita.

Salut faptul că liderul UDMR, Kelemen Hunor, și Laszlo Tokes au condamnat, aseară, gestul idiot al extremistului.

Csibi Barna, cercetat deja pentru ”instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob” este membru al organizaţiei extremiste Garda Secuiască (interzisă în Ungaria dar nu și în țara noastră) demonstrează și mari lacune la nivel de cultură generală.

Dragi Guvernanți, astfel de gesturi ne umilesc și ne indignează. Ele trebuie tratate cu maximum de severitate, respectând însă constituția și legislația în vigoare. Iar țara noastră, eliberată cu sânge și sudoare, nu va mai fi niciodată sub talpă străină! Dar voi vă ocupați tot cu destabilizarea națiunii, doar că folosind altfel de metode…

Închei cu toată seriozitatea: nu sunt de acord ca ăsta să mai fie plătit din banii publici!

VIDEO: ”Sus sus sus la munte sus” un omagiu adus, marelui revolutionar pentru libertatea poporului roman din Transilvania, Avram Iancu.

Cum vrea să vindece Boc bolnavul de cancer folosind „un plus de vitamine”…

Emil Boc

Românilor nu le mai este foame sau poate s-au obișnuit deja cu senzația asta nefericită. Sau poate că este adevărată celebra imagine a mămăligii, care va exploda undeva pe la sfântul așteaptă. Alfel nu îmi pot explica fâsul de miting la care azi au participat atâtea mii de oameni, mulți dintre ei bine intenționați și rupți în coate și în fund în urma inteligentelor măsurilor ale guvernelor din ultimii ani.

Cu părere de rău, cred că și-au pierdut vremea și că ne merităm soarta. Boc le-a dat peste nas, la fel cum au făcut-o și alții înaintea lui. Codul muncii merge, încet dar sigur, ca un pumn în obrazul nostru ori ca un șut în partea dorsală, în ciuda unei noi moțiuni de cenzură, cea de azi. Ce demisie, ce decență, ce teamă, ce rușine! Jegul și nepăsarea, imagini de marcă a clasei politice din ultimii 21 de ani contină să ne fie fruntarii…

Urmărindu-i discursul ”tip Boc” care s-a dorit acid și ironic (apropo, ce coeficient de inteligență o avea nea ăsta?) nu am putut să nu remarc analogia pe care a făcut-o în legătură cu economia și organismul bolnav, care are nevoie de un plus de vitamine.

Domnule Boc, cunoscut și ca ”Poc” (cine știe cunoaște) cancerul nu se poate vindeca cu vitamine! De cele mai multe ori ai nevoie de tratamente serioase, chiar de bisturiu. Vitaminele ajută, dar nu rezolvă nimic. Domnia ta însă propui, pentru bietul bolnav de cancer, nu vitamine ci eutanasie!

Asta se întâmplă când rolul chirurgului îi este oferit moașei din sat…

nu ți-ar fi rușine de cârpaci!…