”Haidi fă, să mergem la Universitate!”

”Unde?”

”La Universitate, fă…”

”Ce să facem la Universitate?”

”Nu știu, fă. Io mă duc..”

Cam asta a fost discuția la care am fost martori fără voie, duminica trecută, la întoarcerea de la programul de seară al bisericii din care facem parte. Deși nu e de azi – de ieri, prostia mă uluiește de fiecare dată. Două puștoaice, abia îmbrăcate, târându-și ”zmartfoanele” cât tocătorulde ceapă al maică-mii, aveau chef să mai iasă din rutină, mai nou… din nou! Cu ele, un întreg cerc debusolat și plictisit de tineri fără oră de intrare în casă și fără părinți cu capul  pe umeri, a rămas să dezbată oportunitatea…

Am comentat mult zilele astea. Nu am și scris, deși tare mă rodeau buricele degetelor! Au făcut-o alții, slavă Domnului, fără număr, fără număr… Așa că doar concluzionez printr-un punct de vedere personal.

Înțeleg turbarea ce ne poate apuca, o dată la ceva vreme,  ca unul care încă mai trăiește și mai speră aici.  Dacă, pe lângă viața grea, ni se ia chiar și dreptul la viață, nu ne mai rămâne  decât să luăm atitudine, să luptăm pentru drepturile noastre. Totuși consider că gesturile extreme, ieșirile suburbane, mizere și incompatibile condiției umane civilizate, ce au avut loc în acea seară, sunt de condamnat. Ele nu pot și nu trebuie să rămână fără răspuns, tocmai pentru că ne dorim democrație. La fel și aparent pașnica arestare a manifestărilor de  către diverși indivizi, ”animale” politice cu ștate vechi…

Piața a fost împărțită, din câte s-a văzut, lesne și de la o poștă, deși s-a lungit până la soră-sa, Unirii. Inima ei a încercat să bată în prea multe trupuri, dornice de propria viață, dar și de propria agendă. Rezultatul a dus la apariția mai multor inimi, mai mici și mai sărace. Tineri debusolați, huligani ce nu-și merită numele de suporteri sau de revoluționari, spărgători de semințe și de magazine, dar și oameni cărora le-a ajuns cuțitul la os, au ieșit, cu mic cu mare,  să-și mai aducă aminte de zilele bune. Unii, triștii și sincerii de acolo, au continuat să spere naiv. Să creadă că se poate. Cei drept…puțini. Lângă ei, tot mai multe și mai flămânde, s-au adunat hienele opozoției, la mirosul de sânge și de hoit, stricând și discreditând nobilele porniri ale celor ce încă mai speră.

Parcă mi-e milă de cei care au ieșit, seară de seară de atunci, indiferent ce i-a mânat acolo. Mă gândesc totuși, ca unul căruia îi pasă, care ar fi alternativa pentru care să merite o astfel de luptă? Pe liderii opoziției, nu îi știm de azi de ieri. Putem lăsa lacul…pentru puț, așa cum am făcut dintotdeauna, fără a învăța din lecțiile istoriei. Îi dăm jos pe ăștia pentru că am mai văzut încă o dată (de parcă nu știam) ce le poate capul. Vă întreb, însă, pe cine punem în loc? Tot pe ăia pe care i-am mai gonit nu o dată, pentru că, la rându-le, au făcut la fel?…

Am certitudinea fermă că, mai mult ca niciodată, clasa politică trebuie recreată în România. De jos, de tot, de la zero… E nevoie ca ăștia, ciolănarii care fac schimb de putere, de bani și de oameni, dând mereu vina pe cei dinainte, să facă loc și la alții.

Cristi Șoimaru, bunul meu prieten, mi-a propus să iau în calcul Noua Republică  (click pe link pentru a merge pe site) . Am acceptat (să mă informez, deocamdată, pentru că nu am încă nici o legătură cu inițiativa asta care sună ca un pahar de apă în deșert, de ce să nu recunosc) doar pentru că îl știu a fi un om integru, unul dintre puținii patrioți în viață; în plus un creștin practicant.

Vă invit să explorați și voi această oportunitate, dar mai ales gândul nevoii de schimbare, înainte de a vă lăsa vrăjiți de alte promisiuni, ale celor pe care i-am mai gonit odată de la putere, pentru ca acum să vrea a se întoarce, asemeni câinelui la știți voi ce…

Vindecarea unei țări bolnave se poate face numai cu oameni sănătoși, cu lideri nepătați. Sunt tot mai puțini și mai izolați, de aceea trebuie să ne uităm tot mai atent în jur și să ne dăm tuturor o șansă.

Doamne, dă-ne minte și discernământ!

Foto: libertatea.ro, protv.ro, adevărul.ro

Foto: roportal.ro

Cineva spunea ”capul plecat sabia nu-l taie” dar adăuga imediat la proverbul… proverbialei umilințe românești: ”dar nici coroana nu poate sta pe el!”. Scârbit și trist înclin să-i dau dreptate, mai ales atunci când vine vorba de stigmatizarea și înfierarea nedreaptă a întregului neam românesc.

Suntem din nou, (pentru a câta oară?), rușinea și bășcălia Europei, urmând o soartă deloc prescrisă de aceasta, ci acceptată și trasată nemernic chiar de către cei care o poartă triști. Francezii ne insultă, norvegienii ne calcă în picioare, mai sunt și alții ce le urmează exemplul mojic, iar noi acceptăm resemnați semnele aroganței și superiorității lor, cu o atitudine deloc cristică prin inconștiența și involuntarul ei.

Cu pumnii strânși ca într-un spasm al umilinței, transpirând sudoare peste durerea bătăturilor sufletului, ne plecăm cu o mocnită durere frunțile arzând de scuipatul acid al domniilor din vest. Și, așa cum ne știm dintotdeauna, mici și triști, suduiți ai ciocoilor și fanarionților zilelor noastre, lăsăm să mai treacă de la noi o dată, și-nc-o dată, pînă când mult va deveni prea mult, până când nu vom mai putea duce și până vom alege calea răzvrătirii ca o ultimă șansă de izbăvire.

Ce este de făcut, te întreb, națiune tristă? Mă înfioară gândul la luptă, la lupta cu noi înșine, la recăpătarea propriei demnități naționale. Să ne ridicăm din cenușa propriei robii, să luăm decizia de a ne îndrepta coloana înțepenită, să respirăm aerul nobil de la frunțile boierilor cărunți de propriile umilințe, urlând descătușat ca într-o conștientizare a propriului imn: acum ori niciodată!

Până când vă vom mai tolera mojicia,  frați europeni, nu doar mai mari, dar și mai îmbătrâniți de ale voatre urâciuni sufletești? Până când ne veți mai călca în picioare, aruncându-ne vulgar moneda supraviețuirii? Suntem bogați în toate cele, sărăciți doar de propria atitudine nedemnă, dar asta nu vă dă dreptul să vă purtați mișelește.

Eu nu voi mănânca nici câini, nici șobolani, diseară la cină, iubiți norvegieni! Eu nu învăț franceza pentru a cerși de la voi, frați întru latinitate francezi! De aș muri singur și trist știu că nu voi face asta niciodată, la fel cum știu și că pe voi o astfel de cruce – ca aceea a poporului spre care scuipați – ar fi mult prea ucigătoare pentru nivelul (im)potenței voastre, la fel de nimicitoare ca cerința nebună de a-i cere bărbatului să reziste durerilor nașterii. Sunt poate mic, un român oarecare, unul dintre milioanele de scuipați de voi, dar nu vă sunt cu nimic inferior! Vă somez să vă fie rușine și să primiți cu capul plecat mănușa pe care v-0 arunc în ochii orbiți de osânza sărăciei sufletești! Și vă cer socoteală pentru aceste insulte, nu că m-aș aștepta la scuze de la voi…

Dragi frați de la aceeași mamă care ne este și țară, am o veste veche de când lumea și nouă prin amnezia cu care ne-am șubrezit ochii minții până acum: noi nu avem de luptat împotriva lor, a ăstora care mușcă din noi precum câinii! Nu le datorăm decât un dispreț rece și respectuos, care să le arate din ce sunt făcuți. Lupta și calvarul nostru se cer a fi săvârșite aici. Nu săracii mojici bogați poartă vina pentru că noi acceptăm scuipatul ce înconjoară moneda. Nu ei ne dau boala și nu ne gonesc pruncii. Nu ei ne votează conducătorii. Nu ei ne gonesc Dumnezeul din școli și din inimi. Nu ei… ci noi!

Doamne, ai milă de nația asta bolnavă și tristă, ai cărei fii bolnavi și triști suntem, și nu ne lăsa să pierim pe cale!…

VIDEO: pentru a ne mai ostoi amarul, vă propun să ascultăm împreună ”Fiii lacrimilor tale” (Marcela Saftiuc)

Foto: soundunwound.com

Un clip postat în urmă cu câteva zile pe youtube face furori printre iubitorii de muzică din întreaga lume, datorită vocii excepționale a interpretului, care ne aduce aminte de solistul trupei Queen, Freddie Mercury, care a murit în anul 1991.

Marc Martel este din Canada și are 34 de ani. A postat pe youtube un clip în care interpretează celebrul hit al celor de la Quen – ”Somebody to love me” și care a adunat, în doar 3 zile, peste 1.200.000 de accesări. Înregistrarea cu pricina a fost făcută pentru audiția la “Queen Extravaganza“, o competiție care urmează sa aibă loc în ziua aniversării a 40 de ani a celebrei trupe. Marc este solistul trupei creștine Downhere, devenită peste noapte, extrem de cunoscută datorită acestei isprăvi.

Este vocea lui Marc identică cu cea a celebrului solist? Se naște o nouă stea, sub ochii umiți ai lumii întregi. Convinge-te și tu, ascultându-l în clipul de mai jos:

“Cred că melodia e perfect aleasă pentru perioada prin care trecem. Este vorba despre durerea unui om care are nevoie de ceva pentru a continua, pentru a merge mai departe, și mai toți americanii se pot regăsi în aceste versuri”, a declarat Marc pentru Wall Street Journal.

Talentul lui Marc însă nu se oprește aici. Cine are curiozitatea să dea un search cu numele lui poate afla, cu uimire, cât de bine reușește să abordeze piese ale altor artiști, cum ar fi cântărețul creștin Keith Green.

VIDEO: Marc Martel does Keith Green’s “Asleep In The Light”

VIDEO: Downhere – You’re Not Alone (Official Video)

După atâtea schimbări și miniștri atotștiutori, care nu fac altceva decât să dea, bolnăvicios, vina pe cei dinainte, să se teamă de cei ce vor urma ori să propună, într-un mod la fel de imbecil ca și lucrările unora dintre copiii noștri, pseudo-reforme, suntem, aparent, într-un punct mort. Duse par vremurile în care școlile marilor puteri internaționale se temeau de concurența materiei cenușii venite din micuța țară – graniță între sovietici și… nesovietici.

Nu trebuie să fii expert în educație pentru a vedea că pruncii noștri nu mai citesc, că manualele nu mai sunt ce erau (nu că cele vechi nu ar fi meritat îmbunătățite), că profesorii sunt tot mai slab pregătiți și nu pentru că ei înșiși nu mai vor să învețe, ci pentru că cei ce învățau au luat drumul străinătății, de foame, de rușine și de umilință…

Mă întreb de ce Ministrul Educației nu demisionează. Ar fi un gest de mare onoare, nestemată tot mai rară în clasa politică românească. Ar fi un semnal de alarmă pentru noi toți, adulții educați dureros, dar sigur, de un sistem mai funcțional decât moderna parodie de astăzi (o spun fără a fi fan al modului în are am trecut eu însumi prin școală). Ar fi o recunoaștere a eșecului unui întreg sistem, promovat de o clasa politică tot mai becalizată și vanghelizată.

Ce vom spune noi la acestea?

RUȘINE!

Rușine nu lor, ci mie, ție, nouă – tuturor…

Pe internet circulă (am aflat de la Andrei Jităreanu, pe Facebook) o parodie de examen la limba română, în care un tânăr analfabet, total nepregătit dar suficient de nesimțit pentru a încerca marea cu degetul, sfidează profesorii din Bihor printr-un mesaj sec, ce se vrea a fi lucrarea unui absolvent de liceu:

SUBIECTUL I

VĂ SALUT!!!

CEAU

Am râs, într-o primă fază. Apoi râsul mi s-a metamorfozat într-un rictus amar, pe măsură ce priveam tot mai atent la rezultatele biopsiei. Acum tac. Mi-e rușine că am putut-o face… Mi-e rușine de rușinea alor mei.

Până când vom mai putea râde de perlele tot mai dese și mai idioate de la bac-ul rușinii, ce aruncă un nedrept semn de întrebare asupra geniului național incontestabil?

Mai jos, lucrarea cu pricina:

foto: informatiadebihor.ro

Pe același subiect: http://www.realitatea.net/lucrarea-unui-elev-la-examenul-de-bacalaureat-va-salut-ceau_868048.html

Am și io o mare… întrebare care mă cam ”măcineișăn”, ”leitlii”. Că doar numa ce ascultai azi la radio o emisiune ce-mi dădu subiect de gândire.

Bine, mă, că râzi! Ietete, ce eu nu gândesc?… Ți-aș zice ”boule”, da nu pot, că iar mă ia cu fugă pe la tălpi și cu ”scărpineșăn” pe spinare. În plus, io-s femeia care este… civilizată, nu ca alții, mă!

Na întrebarea, dacă știi să mă lămurești:

De ce nu putem noi (românii) vorbi, scrie, dormi, citi și gândi decât în RomIngliș? Că nu mai putem zîce bicicliști… acu ie ”baicări”, cică. Mai ie și altele, ca meic-up, treining, sneacs, draft, beand, advertaising și câte cele? Iar dacă nu ne iese, o dăm cotită și ne facem un cuvânt… la comandă: comandeișăn!

Acu să-mi mai zici tu mie…

Iezâxtă, mă, o explicație, sau nu?

Cu drag,

Leana                                                                                                                        (formăr ”gărlfriend”, actuală ”uaif”)

Foto: moonbattery.com

Fără a fi un fanatic, îmi iubesc țara. Știu, unii vor râde. Să râdă, să facă mișto, să am și eu pe cine ierta. În dragostea asta moștenită de la răposatul bunicu’, mă doare, mă indignează când suntem luați… ușor. Nu-i mai suport pe cei care ne pun pe toți în aceeași oală. Cei care văd doar uscăturile și nu pădurea. Nici nu le mai tolerez atitudinea asta în preajma mea.

Ăstora, le zic scurt și românește:

CIOCU MIC!

”Românii sunt așa…”

”Românii fac așa”

”Românii în sus”

”Românii în jos”…

Un fost șef al meu, britanic oneros, plin de bani și de aroganță, se plângea mereu de lacunele culturii și naturii românești.  Încă îl mai bănuiesc a arunca, cu patos și cu putoare dintr-un suflet îmbătrânit de mândrie:

”Stupid people, stupid country!”

Nu conta că noi suntem acolo… Nu conta că ne doare. Nu conta că nu toți suntem la fel. Nu conta că se lăuda la ai lui cu ce mult iubește nația asta sărmană! Nu conta și știu că încă nu contează…

Îi transmit cu o prietenie rece, civilizată:

CIOCU MIC!

Civilizația e relativă. Nu sunt cu nimic alții mai buni. Că doar sunt și ei… oameni Unii au un alt nivel de trai… Sau o justiție care funcționează. Dar, dacă le iei ceea ce au, fie și doar de la smântâna de pe margini, se întorc la bază, la ceea ce suntem toți… în afara granițelor stabilite de divinitate… stupid people!

Până mai ieri toți dădeau din cap (ăștia, civilizații) când se umplea presa cu tâmpenii făcute de ai noștri. Acum… ai lor, recuperează. Fac într-o săptămână cât ai noștri într-o viață. Și nu o fac de nici de foame, nici pentru că nu au bani de rată sau de lapte pentru ăl micu’.

Așa că…

CIOCU MIC!

Dragi străini civilizați: Vă rog să vă abțineți de acum când e vorba de români. Să nu mai faceți pe deștepții. Să nu ne mai puneți pe toți în aceeași oală. Să vă uitați la propriile progenituri care se comportă atât de animalic încât minimumul de civilizație de la București se înfioară.

CIOCU MIC!

Acuz civilizații părinți britanici, care vin să ne învețe cum să organizăm școlile pe aici, pentru modul în care au eșuat în a-și educa pe copiii ăștia care le sparg magazine și capete, care le bat vecinii și le incendiază casele.

Le zic: Restabiliți ordinea. Suflecați-vă mânecile. Puneți-vă la treabă. Învățați modestia, uitată. Priviți în sus, la Dumnezeu și nu la oameni.

Vă iubesc, dar nu vă mai tolerez atitudinea mizeră față de ai mei, cel puțin față de ăia care muncesc pe brânci și sunt mai civilizați decât  mulți bogătani din vest vor fi vreodată.

Iar de nu vă convine...

CIOCU MIC!

Hai și cu câteva exemple, că poate vi se poate că vorbesc dodii:

VIDEO 1: Londra în haos…

VIDEO 2: Nemernici care fură de la un băiat rănit

VIDEO 3: Se poate și mai rău?

VIDEO 4: Ciordeală la T-Mobile. Români? NU.

VIDEO 5: Cum ar fi să-ți găsești mașina în parcare așa?

VIDEO 6: Revoluție? Nu. Stupid people!

VIDEO 7: ”Intelectuali” locali vs poliție. Că doar se declară studenți.

Am prieteni în Anglia. Vă garantez: britanicii nu sunt toți așa, nici ca ăștia, nici ca șeful șefilor, șeriful salvator, așa că vă invit să nu îi puneți pe toți în aceeași oală.

Iar dacă vreți să o faceți, aici, pe blogul meu, vă cenzurez:

CIOCU MIC!

Nu mă voi lua azi de străzile nemăturate. Nici de câinii vagabonzi, de care te temi ca de necuratu’ în serile în care întârzii în drumul către casă. Nu voi comenta nimic de alte mici nereguli şi neajunsuri, inevitabile într-un oraş de talia capitalei.

Am însă azi o întrebarte simplă pentru domnul primar de sector, dar şi pentru oricine altcineva se ştie a fi cu musca pe căciulă. Întrebarea se leagă de maşinile vechi, rablele abandonate la tot pasul direct în stradă. Aceste foste glorii şi motive de mândrie ale unora dintre cetăţenii noştri uituci sau duşi din această lume tristă (1.) ocupă spaţiu preţios de parcare, (2.) sunt adevărare surse de infecţie şi de jeg şi (3.) arată ca o bubă, ca un jeg cu puroi pe faţa străzilor pe care ne plimbăm oasele ostenite de muncă şi de crize…

“Cine ne va curăţa străzile de rablele abandonate? Şi, mai ales, când?…”

În cele ce urmează am făcut un colaj, obţinut în doar 20 de minute de plimbare uşoară şi format doar din acele rable abandonate pe care le ştiu a fi acolo încă de acum 3 ani, când ne-am mutat pentru o vreme la Oradea.

Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor

 Anca Boagiu: În 2011, în Romania vor fi finalizaţi 129,2 kilometri de autostradă.

Stimată Doamnă Ministru, hai că m-aţi făcut curios, domne! Aţi fi campionul absolut la acest capitol şi primul politician care nu ne minte pe această temă. Eu zic… hai s-o vedem şi p-asta!

Iar dacă vă ţineţi de promisiune, promit să vă votez, fără ruşine şi cu inima împăcată, oriunde a-ţi candida şi fără a face la fel şi pentru partidul din care veniţi! Cu atât mai mult cu cât eu susţin de ceva vreme că femeile ar trebui să aibă un cuvânt mai important de spus în politica şi administraţia autohtonă…

Succes!

Sursa: HOTNEWS, Foto: realitatea.net

Preşedintele PC Neamţ, Cristian Liciu

Circulă pe Youtube un filmuleț în care o cameră de supraveghere pare a-l surprinde pe Președintele filialei nemțene a Partidului Conservator, Cristian Liciu, cum își agresează cu bestialitate soția, cu care se pare (nici nu mă mir) în proces de divorț. Acu’ cred că înțelegeți că eu nu îl știu pe nea ăsta, nu a avut onoarea  și nici regretul să mă întâlnească, dar dacă este vorba de el, nu pot decât să mă ridic cu indignare și să huidui cu toată umanitatea-mi călcată în picioare până acum de clasa politică, din care și conservatorii fac parte.

Pentru nea Președintele: auzi măi… domnule, dacă tu ești ăla… dă-ți demisia frate: ești descalificat de la a mai deschide gura să împuțești românul cu damfuri de cârnați fini și cu aere de karateka, câștigător al meciului cu nevasta. Și te-aș invita să te pui cu cineva pe gabaritul tău, nu să dai în cei slabi și neajutorați, ca o hienă în căutare de cadavre vii.

Pentru votantul de rând: ia seama, bre, la toți ăia civilizații cu care te tot compari, ăia din UE, SUA și altele la fel, și nu mai vota ca prostu’ și la rând, pe oricine. Tricourile lor ieftine,  sacoșile cu însemne de partid și alte prostii gratuite se rup, nu de vechi, ci de proaste,apoi te întâlnești cu ăsta când ai, ca tot cetățeanul o probleme și… te ia la pumni! Asta în ideea că âsigur va avea tupeul să vină să-ți ceară sprijinul la alegeri.

RUȘINE,

tuturor celor ce își agresează semenii, cu atât mai mult celor ce le sunt jumătăți, parteneri de viață! Asta mai ales pentru că viața de după pumn nu mai rămâne cu nimic, cu excepția durerii, umilinței și a vânătăilor…

VIDEO: Filmulețul cu pricina.

Un ochi îmi râde iar altul îmi plânge de fiecare dată când văd nivelul la care o parte a ţărişoarei ăsteia (recunoscută altfel pentru inteligenţele ei), cum ea se scaldă tot mai mult într-o mare mocirlă a prostiei.

În egală măsură mă cutremur la faptul că ăştia cu camera, capete seci, nu au avut nici materia cenuşie, nici boaşele de a chema la discuţie pe tema asta un om pe măsura lor, preferând să ia la mişto doi amărăşteni…

VIDEO: ”Hi man” din Zalău şi tovarăşul lui îşi dau cu părerea despre uciderea lui Bin Laden.